Pana sa apari tu în viața mea eram teoria unui haos. Particule mici de nuclee care se lovesc unele de celelalte și provoacă mici scântei. Toate emoțiile erau intensificate și nu aveau limită, ceea ce se reducea la haos. Eram un nucleu în jurul căruia orbitau obiecte, oameni și sentimente, de toate originile, din toate viețile. Matthew McConaughey spunea intr-un interviu faptul ca oamenii au două vieți, prima este cea de dinaintea celei în care tu realizezi că nu ai decât una.
Da, sunt doua vieți. Cea pe care am trăit-o înainte de tine și cea pe care mi-ai arătat-o de la prima bătaie a inimii tale. Totul s-a schimbat. Lumea s-a dilatat precum o pupila la întuneric, doar că tu-mi ești lumina. Cum în jurul meu orbitează haosul și conglomerarea, în jurul tău orbitează aurora boreală. Ești precum o noapte, liniștea este mai intensă, gândurile/ sunt mai amplificate, aerul este mai curat, oamenii sunt mai romantici, viața trece pe un mod mai cătinel, mai calm. Seara este puntea dintre omul de ieri și cel de astăzi. Este cea mai importanta parte a zilei.
Nu regret nimic din viața de dinainte de tine, nu-mi este dor de nimic și sunt sigura ca nimic nu m-ar fi făcut omul care sunt astăzi dacă nu erai tu. Consider că dragostea este singura emoție care are potențialul de a schimba o persoana cu totul. Tu mi-ai arătat asta și iti mulțumesc. Ești viață.
Am avut mulți ani grei de care îmi aduceam aminte pentru a-mi face avânt în schimbări și în șlefuirea a ceea ce vroiam să devin. În toată călătoria asta uitasem și dădusem la colț multe explozii. Cea mai importanta dintre ele este puterea vulnerabilitatii. Utasem de ea. Mi-ai adus aminte de ea, mi-ai pus-o la încercare și m-ai împins către ea. În orice discuție avută despre dragoste cu diverse tipologii de oameni, ei tind sa amintească mai întâi de suferință sau cele mai dureroase experiențe. Asta fac și eu, sunt doar un om din mulțime, dar mai bogată cu câteva recolte de trestie față de anumiți oameni.
Perspectiva mea s-a schimbat, după cum spuneam de la primele bătăi ale inimii tale. O inimă care a batut puternic încă de la început, o inima tare. Am știut ca vei fi băiat, nu aveam cum sa fiu mamă de fată, toată lumea știa asta, dar asta urma sa aflu mai târziu, întâlnindu-te pe tine. Am știut amândoi, atât eu, cât și tatal tău despre tine de la început, dar am păstrat pentru noi. Am vrut sa păstrez unele lucruri mai întâi pentru noi, pentru mine. Era fericirea noastră, a mea, nu vroiam să interfereze cu a altora. Totul a fost greu știu că putea fi și mai greu, dar pentru mine a fost anevoios, având în vedere ușurință altor persoane însărcinate. Contactul meu cu etapa asta din viață întoteauna a oscilat către zero. Am simpatizat doar copii de care mă simteam atașata, iar aceștia încap enumerați pe mana dreapta. Capitolul despre cei mici îmi stârnea o oare care indifereță acumulată cu ignoranță, ceea ce în continuare simt pentru majoritatea copiilor. Nici nu-mi doresc sa fiu altfel și nici nu pot. Nu văd sensul și rostul, cel putin momentan. Prin urmare nici cu alte mame nu am discutat prea intens, doar răspunsuri din diplomație. Informațiile de care aveam nevoie și prevențiile minimale le luam din cărți sau de la persoane de încredere. Nu am avut un clopoțel de panică. Dar erați voi doi și totul trecea. Atât. Doar voi. Doar noi. Nimeni altcineva nu ne simțea mai bine nevoile, fricile, dorințele și emoțiile în afara de noi. Poate că doar pe voi vă am cu adevărat, iar mintea a știut asta dintotdeauna. Poate nu am vrut să-mi fac speranțe false de interese mascate, dar nu. De voi aveam nevoie și doar pe voi v-am avut.
Mă uit la tine și mă gândesc ce ganduri îți trec prin minte. Mă uit la căpușorul tău perfect și realizez faptul ca te-am primit și mi te lipești ca un pansament. Îmi ești un leucoplast pe inima sângerie. Inimă care bate doar pentru tine și pentru mine să mă bucur de tine. De fiecare minut în parte. Altfel apreciezi momentul când e limitat, iar timpul este limitat. Este bine sa fi tu. Tu însuți. Sper că vei realiza cum mi-am crestat inima și am eliberat din ea toată bunătatea de care eram capabilă, dar tu-mi demonstrezi zilnic ca nu este așa, că încă se mai poate. Se poate sa fi mai bun, se poate să-ți pese, se poate să spui îmi pare rău și să iubești zilnic din ce în ce mai mult. Câtă bunătate și inocență încape într-un singur corp, mic și atât de binevoitor. Un copil care nu înțelege noțiunea de răutate sau invidie și este pur.
Cel mai greu al tău a fost cu mine în primul an. Primul an în care am încercat sa fiu lângă tine 100% din timp, cel în care am încercat să dau din mine tot ce am aveam și încă pe atât. Cel mai epuizant, cel mai solicitant și cel mai emoționant. Ai plâns. Am plâns. Mult. Emoțiile răvășite, dar mintea funcționa doar pentru tine. Am crezut că m-am pierdut, când eu doar mă completam. Tu mă schimbai, mă calmai, mă iubeai. Ești pe departe polenul de care are nevoie o albină și pe departe luna care domnește și supreaveghează sufletele rătăcite și adormite ale lumii. Ai o întreaga împărăție pe care sunt onorată să ți-o aștern. Lumina ta blândă veghează și linistește și cele mai aprige suflete. Stelele sunt toate persoanele pe care le vei întâlni, iar cele mai strălucitoare iți vor fi alături pe veci. Fiecare zi mi se părea grea, fiecare zi simțea ca se scurge greu. Acum trec într-o clipită. Acum mă înțelegi și te ințeleg. Tresari, tresar. Mă îmbrățișezi, mă topesc.
